Jocul

Te pregătești să începi! Ai simulat jocul în mintea ta de mii de ori. Niciodată nu ai reușit să ajungi până la final și mai mereu ai abandonat. Nu ai fost sigur pe tine și ai lăsat ca piesele mutate de celălalt Tu să te învingă. Măcar de te-ar fi învins normal! A câștigat prin abandon, de multe ori când aveai avantajul. Adevărat este că de cele mai multe ori nu erai conștient că erai la conducere. Te-ai jucat psihologic! Tu pe Tine!

Acum nu mai poți abandona! De data asta e pe bune! E pe vieți! Nu ai voie să pierzi și Tu o știi! O știi, te temi ca de moarte, ai emoții unice, senzații pe care nu le-ai mai întâlnit până acum, dar încerci să le controlezi pentru că știi! – în momentul în care oponentul a văzut că miști, ai pierdut! Nu doar jocul! Totul! Așa că ești sigur pe tine, emoționat, nervos, cu mult curaj, pentru că știi ce poți, dar în același timp și fără el pentru că toate simulările le-ai pierdut. Ești decis! Orice s-ar întâmpla nu mai abandonezi!

Chiar înainte să-ți privești adversarul în ochi și să faci prima mutare începi să prezici jocul. Îl simulezi din nou în capul tău. Diferența e simplă, acum ai date concrete. Știi psihologia oponentului, îi știi mutările preferate, dar ești de asemenea conștient că pe unele, majoritatea, nu le poți opri, dar ești decis ca măcar să încerci. Ești sigur că pe unele vei reuși cu siguranță să le oprești, iar pe altele doar le vei încurca.

Închizi ochii pentru o secundă și te trezești aproape de mijlocul jocului. Mii de mutări deja jucate, unele bine, altele pierdute fără rost. Continui să joci și să speri. Te uiți, analizezi tabla, privești ceasul și începi din nou. Muți! Iar acum aștepți gânditor răspunsul adversarului pe care îl consideri cu șase nivele mai bun ca tine.Nesfârșit! Jocul continuă la infinit! Nu înțelegi de ce, dar când clipești vezi mereu alt adversar. Uneori se repetă! Acum te strădui să nu mai clipești, vrei să-l distrugi pe acesta. Pe cel care apare cel mai des, pe cel care este cu șase nivele mai priceput ca tine.

Sursă foto: pexels.com

Tagged with: