Leul

O simplă mișcare moartă se întrevede-n orizont de după dealul cel mai înalt pe care ochii tăi abia îl zăresc. Nu o distingi clar și nu înțelegi nici cine vine spre tine așa grăbit purtând o pelerină albă până în pământ și, parcă, o torță-nflăcărată ce arde în jurul corpului ce se mișcă rapid spre tine. Se apropie. Se apropie tot mai mult, și pe măsură ce vine își mărește viteza, și pe tine te cuprinde un fior pe șira spinării. Parcă ai fi față în față cu un lup înfometat și tu ai fi singura bucată de carne pe mii de kilometri. Începi să distingi mai bine vietatea ce avanseaza rapid spre corpul tău gata de luptă. Ce vedeai înainte se schimbă cu rapiditate și știi că erau două lucruri total diferite. Observi că dincolo de haina albă, mare, cu glugă, până în pământ nu mai este nimic, nici față, nici trup. Doar flăcările din jurul locului unde ar trebui să fie capul, haina albă și torța pe care o poartă îndreptată înainte venind grabnic spre tine.

„Nu! Clar nu!” Nu mai înțelegi nimic. La secunde, aproapiindu-se de tine se schimbă cameleonic în alte ființe și observi un tigru, un vultur, – spre surprinderea ta nu zboară!…, un șarpe, scorpion, lup, urs, gazelă. Toate schimbându-se între ele, după terenul peste care urmează să treacă. Nu știi de ce, dar presupui că ar trebui să fie și leul. Nu îl vezi deloc și nici nu se regăsește printre acele animale în care se preschimbă ființa mitică ce alerargă grăbit spre trupul tău. Începi să te îndoiești de capacitățile tale mintale și de existența ta. Gândind îți pierzi un pic atenția și închizi ochii pentru o secundă, iar când îi deschizi la loc ți se schimbă întreaga lume. O altă ființă se apropie de tine schimbându-și la fel de repede înfățișarea. E parcă mai rapidă! Aproape identică, dar totuși atât de tăioasă în diferențele ce-o despart de imaginea ce a trecut prin mintea ta înainte de a te pierde prin gânduri și memorii. E oarecum murdar ceea ce vezi, o singură ființă proiectată-n două lumi moarte unite prin viața ta.

Apare și leul! Când ochii lui se izbesc de ai tăi moare. Nu se mai transformă. Deloc. Fără vreun sunet cade jos. Tu, văzând, parcă un zbierat puternic de monstru deși știi că nu va mai fi privit prin tine vreodată ori să fi scos vreun răget de acum în colo ori în vremurile ce vor fi fost. Într-un final, după secunde, ce-au părut ca milioane de ani leul s-a preschimbat din trupul lui mort, în mii de animale moarte și apoi în ființa ta mitică ce ai văzut-o, și prima, și a doua oară. Apoi, încet, flacăra se stinge și în aer, ca o fantomă, dispare, chiar când esti pe punctul de a o atinge ușor cu vârful degetelor.

Ai văzut vreodată Iele? Nu-i așa că dispar cănd vrei să le atingi?

Sursă foto: pexels.com

Tagged with: